Guvern cu foşti neofascişti in Italia
Noul premier al Italiei, Silvio Berlusconi, a anunţat formarea unui cabinet restrâns, cu 12 miniştri cu portofoliu şi alţi şapte miniştri fără portofoliu, care urmează să depună jurământul joi, la ora 19.00, ora Italiei, în prezenţa preşedintelui Giorgio Napolitano.Echipa guvernamentală este considerată a fi una dintre cele mai de dreapta începând din 1945, cu o orientare clară împotriva imigraţiei. Un alt record semnalat de presa italiană este rapiditatea cu care a fost negociată componenţa guvernului. “Sunt foarte satisfăcut de echipa guvernului. Sunt mulţi miniştri noi”, a declarat Berlusconi. În schimb, presa îl contrazice pe noul premier, precizând că mulţi dintre membrii cabinetului au făcut parte din precedentele guverne conduse de Berlusconi. Formaţiunea populistă Liga Nordului, promotoare a unei politici antiimigraţie, a primit nu mai puţin de patru ministere în noul guvern. Roberto Maroni, un politician care, făcând aluzie la imigranţii rromâni, a spus că libertatea de circulaţie în UE va trebui renegociată la Bruxelles, în vederea limitării sale, a preluat Ministerul de Interne. Vorbind despre măsurile care trebuie luate împotriva imigranţilor români, Maroni a precizat că “trebuie să găsim o soluţie pentru ei, o măsură ad-hoc, pentru că sunt membri UE”. El a reproşat guvernului anterior că nu a “impus barierele necesare” în faţa valurilor de imigranţi rromâni. Acelaşi Maroni a declarat constant că a descărcat muzică de pe Internet în mod ilegal şi că această formă de piraterie nu ar trebui pedepsită, o poziţie incompatibilă cu actuala sa funcţie ministerială.
Liderul Ligii Nordului, Umberto Bossi, a primit şefia Ministerului Reformei, pe care a deţinut-o şi în precedentul cabinet Berlusconi. Bossi şi-a câştigat renumele militând pentru autonomia regiunii de nord a Italiei, sub numele Padania. Roberto Calderoli, cunoscut pentru concepţiile sale rasiste a preluat portofoliul simplificării legislaţiei. Viitorul ministru a purtat un tricou pe care erau imprimate caricaturile profetului Mahomed a reproşat Franţei că “şi-a sacrificat identitatea prin deschiderea faţă de negri, musulmani şi comunişti”. Ultimul din cei patru miniştri ai Ligii este Luca Zaia, însărcinat cu Agricultura.
Fostul comisar european Franco Frattini, un alt susţinător al libertăţii de circulaţie a imigranţilor rromâni, a preluat portofoliul Externelor. El a dorit modificarea directivei privind libera circulaţie şi impunerea unui prag al veniturilor pentru imigranţi, precum, şi expulzarea rapidă a suspecţilor de infracţiuni. Frattini a mai condus Externele în precedentul cabinet Berlusconi. "Are o experienţă europeană şi o anumită credibilitate, dar, când a fost la Ministerul de Externe, s-a comportat ca subaltern al lui Berlusconi", a declarat Raffaello Matarazzo, membru al Institutului pentru afaceri internaţionale.In fruntea Ministerului Apărării, Berlusconi l-a numit pe Ignazio La Russa, un fost neofascist, povenind din aceeaşi formaţiune extremistă ca şi actualul primar al Romei, Gianni Allemano. La Russa, un sicilian în vârstă de 60 de ani, va trebui să gestioneze continuarea misiunilor italiene din Afghanistan, care a fost pe punctul de a duce la prăbuşirea guvernului Prodi, în 2006.
Poziţiile importante au revenit membrilor formaţiunii Forza Italia, condusă de Berlusconi. Pe lângă Franco Frattini, a fost numit în guvern şi Mario Tremonti, căruia i-au fost încredinţate Finanţele. Tremonti este vicepreşedintele partidului Forza Italia şi preşedintele Institutului Aspen din Italia. Forza Italia a preluat şi Justiţia, Industria, Afacerile Sociale, Mediul, Transporturile, Învăţământul şi Cultura.
Eminenţa cenuşie a lui Berlusconi, Gianni Letta, a fost numit subsecretar al Consiliului de Miniştri. Letta s-a alăturat în urma cu 20 de ani grupului Fininvest, patronat de Berlusconi. La 73 de ani, el are conexiuni puternice în cercurile de afaceri, este consilier la banca Goldman Sachs şi are intrare liberă la Vatican. Este considerat “ambasadorul plenipotenţial” al lui Berlusconi.
Author:
Duration:
Published: 2008-05-09
Tag: n/a
|