AMI este un artist pe cale să devină complet, din punctul meu de vedere. Mai trebuie să bifeze actoria, cu care cochetează deja, și gata. Are background solid în muzică, practic face asta de la 3 ani când a urcat prima dată pe scenă și a luat și un premiu în cadrul concursului la care a participat. A studiat vioara 12 ani și a fost toate bună la asta, dar nu pentru că i-a plăcut enorm acest instrument, ci pentru că s-a ambiționat și nu a vrut să accepte că ar putea să fie pe locul 2. I-ar fi plăcut pianul, dar a trebuit să facă un compromis despre care vorbește în interviu pe larg.
A ajuns în București în ultimul an de liceu, n-a mai așteptat să-l termine și să se înscrie ulterior la facultate. A fost sigură că e ok să facă asta pentru că trebuia să se pregătească pentru intrarea la Universitatea de Națională de Muzică în București, nu acasă la Baia Mare. S-a pregătit pentru vioară, dar a decis înainte de admitere că dacă vrea să facă performanță pentru ce-i plăcea mai mult și mai mult, vocea, va trebui să renunțe la cele 6 ore de repetat zilnic vioara.
S-a lansat în 2012 cu Trumpet Lights și de atunci a rămas un artist de referință în industria muzicală din România, care nu este atras de volum, ci de, vorba lui Iohannis, lucru bine făcut. Poate că și pentru că-i din Ardeal că, na, acolo așa merg treburile.
Am pus-o pe lista de oameni cu care aș vrea să fac un interviu după ce am ascultat Enigma, cea mai nou piesă pe care a lansat-o în colaborare cu Tata Vlad de la BUG Mafia. Mi s-a părut excelentă colaborarea, exotică chiar, cu atât mai mult cu cât Tata Vlad nu acceptă să lucreze cu oricine. Piesa sună foarte bine din toate punctele de vedere, s-a lucrat la ea aproximativ un an și AMI dă detalii despre ce a însemna să se lucreze la ea în interviu, deci dați play.
Este un interviu despre perseveneță, încăpățânare, discreție, despre a nu urmări trendurile cu orice preț, despre a te baza pe tine, forțele și cunoștințele tale, despre oamenii din jur care pot pune umărul la dezvoltarea ta fără un interes anume și, evident, despre comunicare, marketing și influencers pe alocuri.
La final aveți șanse foarte mari să ajungeți la concluzia că AMI e artistul care v-ar plăcea să fiți voi sau artistul cu care ați vrea să lucrați.
Ca de obicei, după ascultare, vă reaminteasc că apreciez feedback, mentions în social media și tags în facebook stories sau instastories, subscribe pe Spotify, Anchor.fm și Apple Podcast. Pe Apple Podcast lăsați steluțe și comentarii.
--- Send in a voice message: https://anchor.fm/marian-hurducas/messageCătălin Bogatu, Head of Investigations Unit E.ON România: Când un sistem e fraudat, nu prea are nimeni de câștigat în final
Mircea Meșter, fondator autocritica.ro: Fă ce ai de făcut cât de bine poți. Eu sunt un jurnalist care s-a adaptat la segmentul auto
Raluca Kișescu, scriitor: O carte* care să fie despre business, sex și călătorii? Am spus da pe loc!
Avi Cicirean, Brandminds: Organizatorii de evenimente sunt 3 în 1 acum. Fac evenimente, broadcasting și IT
Ionuț Rusu, entertainer & matinal KISS FM: Așteptările omului în ceea ce privește contentul de pe internet sunt mai mici decât cele pe care le are de la TV
Ariel Constantinof, storyteller: Nu există nu am inspirație. Dacă te-ai maturizat, ai înțeles asta deja
Radu Tudoroiu, antreprenor și fotograf: Îmi plac problemele pe care nu pot să le rezolve alții
Ioana Acsinia & Alina Stan, YOXO: Am reușit să dezvoltăm un produs alături de clienți. Ideile lor se regăsesc în YOXO
Andrei "Shurubel" Lăcătuș, entertainer: Fac reconversie personală, nu profesională. Nu m-ar deranja ca următorul proiect să fie un eșec
Radu Ciorniciuc, regizor Acasă: Copiii au aflat ce etnie au când li s-a spus că nu se pot juca și ei cu ceilalți
Cristian Florea, social media consultant: Tot ce fac eu trebuie să fie util pentru ceilalți
Cristina Bazavan, urban.ro: Dacă ar fi trebuit să fac școala online, nu aș fi avut nicio șansă . Vin dintr-o familie modestă
Cristina Bălan, CSR BootIQ: People, planet, profit. Misiunea unei companii este să aducă valoare
Codruța Simina, Press One | Misreport: Suntem într-un punct în care adevărul e mai degrabă o chestie de opinie și percepție, nu una de coerență a realității
Andrei Ciobanu, comediant | KISS FM: Sunt 100% de acord cu "90% muncă, 10% talent"
George Moroianu, flip.ro: Second-hand devine o achiziție smart, eco-friendly
George Zafiu, Europa FM: Radioul nu o să moară niciodată în România, spre deosebire de alte țări unde nu se simte prea bine
Mircea Căpățînă, SmartBill: În starea de urgență am redevenit start-up-ul de acum 7 ani care făcea lucruri trăznite peste noapte
Raul Gheba, Mainstage Agency: Industria nu o să se schimbe, vrea să facă bani și nu o să modifice nimic pentru că s-au inflamat niște influenceri
Create your
podcast in
minutes
It is Free
Voices of Misery Podcast
House of Whimsical Terror
Just Dumb Enough Podcast
Stuff You Should Know
Timcast IRL