Geneza 1:2-25 | Itinerar Biblic | Episodul 10

Bun găsit tuturor! Mă bucur că vă păstrați interesul pentru Scriptură, chiar dacă vi se pare poate că avansăm prea lent.

Vă reamintesc, am citit doar primul verset din Biblie:

La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul... (Gen. 1:1)

și a trebuit să poposim ceva mai mult asupra impactului acestor opt cuvinte, pentru că am constatat că este o frază care a generat multe controverse, și împarte și azi omenirea civilizată în două: credincioși și necredincioși, creaționiști și evoluționiști. Orice-am gândi sau am spune noi în legătură cu apariția vieții și omului, în legătură cu universul și cosmosul – e bine să nu uităm că Dumnezeu în mod deliberat a găsit cu cale să nu ne spună prea multe... deci este aroganță din partea omului să spună că ştie mai mult decât în realitate.

Repet ce v-am mai spus: personal nu accept teoria evoluţiei, pentru că Îl respinge pe Dumnezeu şi revelaţia Sa. Neagă ideea de cădere a omului în păcat şi conceptul de păcat, în sine... dar înainte de orice, evoluţia nu poate oferi soluţii în aceste trei aspecte: nu poate reduce prăpastia dintre nimic şi ceva; nu poate desfiinţa prăpastia dintre ceva şi viaţă; și nu poate desfiinţa prăpastia dintre viaţă şi umanitate – adică, viaţa umană conştientă de sine, înzestrată cu liberul arbitru.

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune CINE și DE CE a creat universul – Dumnezeu, pentru plăcerea Sa... spre slava Sa... iar omul a fost creat să aibă o relație privilegiată cu Omniscientul și atotputernicul său Creator – lucru posibil prin credința în Mântuitorul care a murit și a înviat pentru noi: Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu!

Acum, să înaintăm în lectura din Geneza capitolul 1... După ce am aflat când, cine și ce, versetul imediat următor, 2 precizează:

Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor. (Gen. 1:2)

Sunt și eu de părerea celor care afirmă că – între cele comunicate de versetul 1 şi ce scrie în versetul 2 – a survenit un eveniment cataclismic, o catastrofă... deşi această concepţie a fost discreditată de mulţi în ultimii ani. Dar după câte îmi dau seama, există niște indicii în acest sens. Pentru început, priviţi la această creaţie impresionantă (sau, mă rog: la ce a mai rămas din ea!)... Ceva trebuie să se fi întâmplat cu ea. Călătoria omului pe Lună, survolarea celorlalte planete a adus la cunoștință nimic altceva decât vaste pustiuri acolo, sus... Cum a ajuns să fie aşa? Aş spune că a avut loc o catastrofă în universul lui Dumnezeu.

Și asta socotesc că este valabil în mod deosebit și-n primul rând cu privire la pământ, din pricină că acesta este locul în care avea să trăiască omul. Astfel, pământul este descris ca fiind „fără formă şi gol”.

„Peste faţa adâncului de ape era întuneric” indică absenţa lui Dumnezeu, desigur.

„Pustiu (sau fără formă) şi gol” este o expresie foarte interesantă – în ebraică: tohu va bohu. „Fără formă” este corespondentul cuvântului ebraic tohu, care înseamnă loc gol, ruină; „gol” este corespondentul cuvântului ebraic bohu care înseamnă spaţiu gol, vid. Să observăm şi afirmaţia din profeţia lui Isaia, care spune: „Căci aşa vorbeşte Domnul, Făcătorul cerurilor, singurul Dumnezeu care a întocmit pământul, l-a făcut şi l-a întărit, l-a făcut nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit: «Eu sunt Domnul, şi nu este altul!»“ (Isaia 45:18). Aici Dumnezeu spune că nu a creat pământul ca să fie pustiu (şi cuvântul ebraic este tohu, acelaşi pe care l-am întâlnit în Geneza 1:2). Dumnezeu nu a creat pământul să fie fără formă şi gol. El a creat un kosmos, nu un chaos. Acesta este lucrul pe care încearcă Isaia să-l lămurească. Dumnezeu nu a creat pământul în starea de tohu va bohu, ci acesta a devenit tohu va bohu. Dumnezeu a alcătuit pământul astfel încât să fie locuit, şi Dumnezeu este Cel care a venit pe ce a rezultat în urma catastrofei cosmice necunoscute, şi a făcut din această ruină un loc în care omenirea să poată trăi.

Cercetările curente şi explorările spaţiale au arătat, până acum, că noi trăim pe singura planetă locuibilă din univers. Eu cred că Geneza ne spune că această planetă a devenit fără formă şi pustie, că era la fel de nelocuibilă ca Luna – când Duhul lui Dumnezeu s-a mişcat deasupra apelor.

Cred că tot universul a fost cuprins de această mare catastrofă. Dar despre ce este vorba? Putem să ne închipuim că pe pământ se afla o creatură pre-adamică. Se pare că asta poate fi în legătură cu decăderea lui Lucifer, fiul dimineţii, care a devenit Satana, Diavolul, aşa cum îl ştim noi azi. Cred că toate acestea sunt implicate cumva aici, dar Dumnezeu nu ne-a lăsat detalii. De fapt, El ne-a dat extrem de puţine amănunte în primul capitol din Geneza.

„Şi Duhul lui Dumnezeu s-a mişcat” (sau „se mișca”)... Cuvântul tradus prin verbul „a mişca” este în original „a cloci”, aşa cum cloceşte o găină puii. Dumnezeu stătea astfel deasupra întinderii apelor. Duhul Sfânt a început aici o lucrare pe care Îl vom regăsi făcând-o de nenumărate ori. Este re-creaţie! El intră în scenă şi creează din nou. Acesta este lucrul pe care îl face pentru noi.

Ne amintim că Domnul Isus a spus: „dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3:5). Apa este Cuvântul lui Dumnezeu. Acum, dacă vrea cineva să facă din botez simbolul pentru aceasta, este în ordine. Dar apa înseamnă Cuvântul lui Dumnezeu. Şi Duhul Sfânt este Autorul. Este foarte important să înţelegem acest lucru.

Bun, am citit despre formarea universului – în versetul 1, despre starea pământului – în versetul 2... şi ajungem acum la formarea și amenajarea pământului în şase zile (v. 3-31). Cred că despre acest proces de pregătire a mediului în care va fi plasat omul este vorba aici.

Aş dori să vă atrag atenţia asupra câtorva lucruri. În Exod 20:11 citim: „Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele...”

Nimic nu arată că ar fi vorba de „a crea” în acest verset. Se spune că Dumnezeu „a făcut”. Aici totul este deja creat şi Dumnezeu re-creează, lucrează cu materie care există deja, materie pe care El a făcut-o să existe cândva, cu miliarde de ani în urmă.

Dumnezeu a creat viaţa şi a aşezat-o pe pământ, iar apoi a creat omul. Cred că asta ne interesează în mod deosebit, deoarece este vorba despre noi. Geneza este nu doar o carte ordonată și ordonatoare, ci și deosebit de relevantă și astăzi. Iar tot ceea ce urmează redă o progresie logică și-o descriere simplă a desfășurării creativității înțelepte și atotputernice a lui Dumnezeu.

În PRIMA ZI – apare LUMINA

Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric. Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi. (Gen. 1:3-5)

Trebuie să fi fost o zi de douăzeci şi patru de ore – nu văd cum s-ar putea scoate altceva din acest enunţ. Observaţi că Dumnezeu spune: „Să fie lumină”. Formularea „să fie...” sau „să... urmat de alt verb” se regăseşte de zece ori în acest capitol: să fie lumină, să fie o întindere între ape, să se strângă la un loc apele, să dea pământul verdeaţă etc. Cineva a rostit aceste zece porunci ale creaţiei. Avem aici un decalog divin înainte de Decalogul din Exodul, la care se gândesc toți când vorbesc de Cele Zece Porunci.

Dumnezeu a spus: „Să fie lumină”. Aceasta este prima dată când ni se spune că Dumnezeu a vorbit; sunt primele Sale cuvinte consemnate în Scriptură.

În ZIUA A DOUA – se delimitează AERUL DE DEASUPRA APELOR

Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere între ape, şi ea să despartă apele de ape.” (Gen. 1:6)

Dumnezeu a spus: „Să fie o întindere de ape”. Cuvântul ebraic aici este raqia, care înseamnă „spaţii de aer”. Ce înseamnă: „Să despartă apele de ape”? Mai întâi, Dumnezeu a despărţit apele perpendicular. Este apă deasupra noastră şi apă dedesubtul nostru.

Şi Dumnezeu a făcut întinderea, şi ea a despărţit apele care sunt dedesubtul întinderii de apele care sunt deasupra întinderii. Şi aşa a fost. (Gen. 1:7)

Eram într-un an în insulele Hawaii, când a început să plouă şi în timp foarte scurt în Honolulu au căzut 150 de litri de apă pe metru pătrat. Eram într-un loc în care cad precipitaţii de ordinul a cinci mii de litri pe metru pătrat, pe an. Este multă apă acolo, sus, dacă pot cădea cinci mii de litri de apă pe un mp! Ei bine, aşa a făcut Dumnezeu să fie. El a despărţit apele de sus de apele de dedesubt.

Dumnezeu a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a doua. (Gen. 1:8)

„Dumnezeu a numit întinderea cer.” Acesta nu este cerul aşa cum ne gândim noi la el. De fapt, în Scriptură sunt menţionate trei lucruri distincte cu denumirea de cer. Domnul Isus a vorbit despre păsările cerului şi eu cred că despre acest cer este vorba în versetul de mai sus – văzduhul. Apoi mai sunt stelele de pe cer, care este al doilea cer (spațiul cosmic, sau extra-atmosferic), şi mai este al treilea cer, acolo unde locuieşte Dumnezeu. Deci este un prim strat aici, deasupra noastră, primul nivel, unde se află norii şi unde zboară păsările.

În ZIUA A TREIA – apar USCATUL ŞI LUMEA VEGETALĂ

Dumnezeu a zis: „Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului şi să se arate uscatul!” Şi aşa a fost. Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar grămada de ape a numit-o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. (Gen. 1:9-10)

Acum se face o despărţire pe orizontală a apelor. Mai întâi au fost separate apele de sus de apele de jos. Nu este nimic neştiinţific în această privinţă. Aici, ni se spune că toate locurile de pe faţa acestei planete pe care locuim noi astăzi au fost, la un moment dat, acoperite de ape. A existat în mod evident o judecată pronunţată asupra pământului, cândva, în trecutul îndepărtat, în veşnicie, despre care noi nu ştim nimic. Orice am spune este pură speculaţie. Dumnezeu ne-a spus foarte puţine aici, dar ne-a spus tot ce aveam nevoie să ştim ca să credem în El.

„Dumnezeu a numit uscatul pământ.” Ce se pregăteşte Dumnezeu să facă? S-ar părea că El pregăteşte un loc în care să trăiască omul, un loc în care viaţa să fie posibilă. Omul nu este o creatură marină, chiar dacă sunt unii care susţin că ne tragem din alge, aşa cum am mai menţionat, sau chiar din deşeuri! Cât de absurd!

Apoi Dumnezeu a zis: „Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ.” Şi aşa a fost. (Gen. 1:11)

Acum Dumnezeu adaugă plantele – deoarece, înainte de potop, omul a fost vegetarian: mânca doar legume, zarzavaturi și fructe proaspete... Formarea tuturor plantelor s-a încheiat în a treia zi.

Pământul a dat verdeaţă, iarbă cu sămânţă după soiul ei şi pomi care fac rod şi care îşi au sămânţa în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a treia. (Gen 1:12-13)

În ZIUA A PATRA – Dumnezeu instalează SOARELE, LUNA, STELELE

Dumnezeu a zis: „Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne care să arate vremurile, zilele şi anii.” (Gen. 1:14)

Dumnezeu nu a creat Soarele şi Luna la momentul acesta. Ele erau deja pe cer. El doar le-a aşezat în poziţia potrivită.

„Şi să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pământul.” Şi aşa a fost. Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, şi anume: luminătorul cel mai mare ca să stăpânească ziua, şi luminătorul cel mai mic ca să stăpânească noaptea; a făcut şi stelele. (Gen. 1:15-16)

Unul dintre cei doi mari luminători trebuia să aibă grijă de lumina zilei, iar Soarele se achită foarte bine de această sarcină. La fel şi Luna, noaptea. Eu am cerut-o în căsătorie pe cea care avea să-mi fie soţie la lumina lunii, și vă asigur că luna are o influenţă mare asupra nopţii.

Apoi urmează o propoziţie scurtă: „a făcut şi stelele”. Aceasta a fost o lucrare de mari proporţii, nu însă şi pentru Dumnezeu. John Wesley a spus: „Dumnezeu a creat cerurile şi pământul şi nici măcar nu S-a străduit foarte tare.” Dumnezeu pur și simplu „a făcut şi stelele” – o exprimare care denotă naturalețe și dexteritate: totul făcut fără efort și cu multă imaginație.

Dumnezeu i-a aşezat în întinderea cerului ca să lumineze pământul, să stăpânească ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. (Gen. 1:17-18)

Observăm că Dumnezeu a făcut departajarea aceasta: „să despartă lumina de întuneric”. El continuă să facă acest lucru şi astăzi! Sunt voci azi care întreabă: „Care este diferenţa dintre bine şi rău?” Dumnezeu a trasat toate limitele. Cum putem şti ce este bine? Dumnezeu a spus ce este bine, El a enunţat anumite principii. Dumnezeu a despărțit și continuă să despartă lumina de întuneric, şi face acelaşi tip de separare între bine şi rău. El continuă să facă astfel de delimitări şi astăzi.

Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a patra. (Gen. 1:19)

Iar în ZIUA A CINCEA – Dumnezeu a dat VIAŢA ANIMALELOR

Dumnezeu a zis: „Să mişune apele de vieţuitoare şi să zboare păsări deasupra pământului pe întinderea cerului.” (Gen. 1:20)

Este evidentă și aici o anumită dezvoltare, un progres. Aceasta nu înseamnă că totul a luat fiinţă dintr-o singură celulă, ci – așa cum înțelegem și mărturisim noi – că Dumnezeu a făcut câte o vieţuitoare din fiecare gen, care s-au dezvoltat apoi de la acel exemplar mai departe. Dumnezeu a spus: „Să mişune apele de vieţuitoare”, iar în versetul următor adaugă: „după soiurile lor”. Cuvântul tradus prin „soi” nu înseamnă specie în sensul în care îl folosea unul precum Charles Darwin, ci înseamnă mult mai mult decât atât. Cuvântul la care mă refer este încrengătură (philum). Am citit undeva că un om de ştiinţă căuta de multă vreme un alt cuvânt. Am avut un profesor la seminar, un om foarte inteligent, care a venit cu această încrengătură (philum) ca sinonim pentru „soi”. Dacă veţi căuta cuvântul în dicţionar veţi vedea că înseamnă o linie directă a descendenţei în cadrul unui grup. De exemplu, nu ar include doar un cal, ci orice cal din familia calului. Dumnezeu a creat unul şi a urmat o dezvoltare de la fiecare. Dar a existat şi involuţie, adică a fost o dezvoltare dar aceasta a fost urmată și de o degenerare.

Dumnezeu a făcut peştii cei mari şi toate vieţuitoarele care se mişcă şi de care mişună apele, după soiurile lor; a făcut şi orice pasăre înaripată după soiul ei. Dumnezeu a văzut că erau bune. (Gen. 1:21)

Şi Dumnezeu a văzut că erau bune. Observăm că atunci când Dumnezeu face ceva, totul este bun.

Dumnezeu le-a binecuvântat şi a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi apele mărilor; să se înmulţească şi păsările pe pământ.” (Gen. 1:22)

Am menţionat mai devreme afirmaţia unui om de ştiinţă care susţinea că dacă se va preda creaţionismul în şcoli, atunci să se predea şi teoria berzei. Credeţi-mă, Biblia înlătură teoria berzei. Dacă veţi citi cu atenţie, veţi observa că despre animale se spune că ele se înmulţesc. Acest lucru este adevărat şi în privinţa rasei umane. Nu-l veţi găsi pe micuţul Georgel sub o buturugă, şi nici n-o va aduce barza pe Măriuca tatii!

Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a cincea. (Gen. 1:23)

Mai departe este statornicită FERTILITATEA VIEŢII ANIMALE

Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vieţuitoare după soiul lor, vite, târâtoare şi fiare pământeşti, după soiul lor.” Şi aşa a fost. Dumnezeu a făcut fiarele pământului după soiul lor, vitele după soiul lor şi toate târâtoarele pământului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune. (Gen. 1:24-25)

Observaţi din nou expresia „după soiul lor” – adică, după încrengătura biologică.

Vedem deci că Dumnezeu separă viaţa animală de cea vegetală şi – în perspectivă – de rasa umană. Urmează, în cadrul celei de a șasea zi, afirmația căreia îi datorăm existența și persistența rasei umane, deci și faptul că noi ne auzim și ne înțelegem (sper!) în aceste momente, chiar dacă nu suntem la fel, și nu gândim identic, nici nu ne plac sau nu facem aceleași lucruri...

Despre imperativul cărui îi datorăm lumea și umanitatea așa cum le știm azi – și desigur despre consecințele imediate și pe termen lung ale acestuia – cu ajutorul lui Dumnezeu vă invit să discutăm data viitoare.

Vă mulțumim pentru atenție, să ne reîntâlnim sănătoși! Până atunci, fiți binecuvântați!