Astăzi, avem plăcerea de a-l avea ca invitat pe Mircea Popa, fondatorul companiei MedicAi, o platformă online inovatoare în domeniul imagisticii medicale. În 2019, Mircea și echipa sa au impresionat prin proiectul lor la competiția Startarium Pitch Day, acum cunoscută sub numele de Românii sunt Antreprenori, unde au obținut premiul al II-lea și un grant de 30.000 de euro. Românii Sunt Antreprenori este o competiție Startarium, inițiată de ING Bank și Impact Hub Bucharest (și susținută de Pluxee), în cadrul căreia antreprenorii au șansa să acceseze granturi în valoare cumulată de 100.000 de euro.
MedicAi s-a distins prin facilitarea accesului și colaborării între medici și pacienții lor, contribuind astfel la îmbunătățirea comunicării și eficienței în diagnosticare. De la lansarea sa, platforma a atras peste 50 de clinici și spitale, și peste 3.000 de medici, oferind servicii care devin tot mai necesare în lumea medicală modernă. Eforturile lor s-au extins și în sfera socială, în special prin suportul acordat refugiaților ucraineni în timp de criză.
Mircea și MedicAi demonstrează că inițiativele antreprenoriale din România pot avea un impact semnificativ atât la nivel local, cât și în context mai larg. În cadrul interviului de astăzi, vom explora parcursul MedicAi, lecțiile învățate pe drum și planurile de viitor ale companiei.
Plăcerea de a construi din pasiune cu Bogdan Puia de la Patos Craft Beer
Anastasia Staicu Despre Stoicism ca și Mod de Viață
Anca Rarău de la Brandocracy: În Business Nu te Bloca în Fața Unei Uși Închise, e Posibil Să Nu Fie Încuiată
Viitorul Pieței de Carte din România cu Alexandra Florescu, PR și Brand Manager Editura Nemira
Georgeta Dendrino: "Ca și antreprenori facem pași mici, testăm și o luăm de la capăt când este nevoie"
Mihaela Ganea: Comunicarea Digitală te Învață să Fii Mereu Deschis la Nou și Să-ți Ții Mintea Fresh și Tânără
Înainte de a face bine ca și oameni de business, să facem bine cu noi înșine - Toni Bunăiașu de la BrandMentors
Cum Să Creezi un Curs Online: De la Idee la Venit Pasiv cu Oana Gheorghiță
Elena Marcu de la Editura Black Button Books
Mindfulness: Calea Către o Viață Conștientă și Liniștită?
Depozitul la Nevoie se Cunoaște cu Georgian Stoica & Loredana Vătăvoiu
Ce este și Cum Folosești Strategia Oceanului Albastru, cu Dan Mocanu
Florin Pop: Profilul Unui Investitor și Bussiness Trainer
Tranzacționare cu Ajutorul Roboților cu Mihai Tiepac
Despre Industria de Publicitate cu Sorin Trâncă de la Friends \ TBWA
Cum să-ți Transformi Clienții în Eroi pe Durata Unei Lansări de Produs cu Ion Cataragă
Este Dezvoltarea Personală o Călătorie sau o Destinație?
Mihaela Feodorof: Curajul de a Începe o Transformare Organizațională
Nutriție Sănătoasă și Performanță în Sport: O Conversație cu Andrei Roșu
Finanțe Personale Pentru Oameni Obișnuiți cu Lorand Soares Szasz
Create your
podcast in
minutes
It is Free
The Commercial Edge: Unleash the Power of People
The emPOWERed Half Hour
Aligned Money Show
Gorse Culture PODcast : The H.R. Detective Agency!
HCI Leadership Revolution
The Ramsey Show
Planet Money