Proiectul național românesc în orizontul secolului 21: reinterpretări și reevaluări la centenarul publicării lucrării Istoria civilizației române moderne de Eugen Lovinescu.
Alocuțiune acad. Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academiei Române.
Înregistrare din Aula Academiei Române.
Academia Română a lansat miercuri, 8 mai 2024, un dialog-dezbatere la nivel național privind proiectul național-statal-cultural român în secolul 21. Dezbaterea va implica un larg parteneriat instituțional, care include un număr important de instituții culturale și academice și are ca sursă o lucrare fundamentală a culturii române, ce constituie un reper nu doar intelectual, ci și ideologic: Istoria civilizației române moderne de E. Lovinescu, de la a cărei publicare se împlinesc 100 de ani.
În discuție nu vor fi doar tezele și teoriile lui E. Lovinescu, ci și întregul set de teorii, perspective și abordări alternative sau complementare care au fost dezvoltate și discutate în sfera culturală, intelectuală și academică românească în ultimii o sută de ani.
1 minut pe săptămână - Ziua Mondială a Radioului 2024 (III) - Radioul este teatrul minții
Istoria Presei Românești - Publicațiile periodice românești (XLIV) - ”Jurnal pentru toți” (II)
1 minut pe săptămână - Ziua Mondială a Radioului 2024 (II) - Forme multiple ale radioului
Ziua Culturii Naționale - Acad. Ion Tighineanu, președintele Academiei de Științe a Moldovei
UZPR partener media al Salonului literar Astralis
Mesajul doamnei Ligia Deca, Ministrul Educației, cu ocazia Zilei Culturii Naționale
Ziua Culturii Naționale - Raluca Turcan, Ministrul Culturii
Mesajul E.S. Klaus Iohannis, Președintele României, cu ocazia Zilei Culturii Naționale
Ziua Culturii Naționale - Acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române
Eveniment „Anton Pann“ la Biblioteca Academiei Române, cu prilejul Zilei Culturii Naționale
"Biblia" Literaturii Române
Istoria Presei Românești - Publicațiile periodice românești (XLIII) - ”Jurnal pentru toți ” (I)
Codul deontologic al jurnalistului (II) - Cele 5 valori fundamentale ale jurnalismului,
1 minut pe săptămână - Ziua Mondială a Radioului 2024 (I)
Sfântul Ioan și Boboteaza. Ce știm și ce nu știm.
Tradiții și obiceiuri de Sf. Ioan
Codul deontologic al jurnalistului (I) - Ce este jurnalismul și cine este jurnalist?
Istoria Presei Românești - Publicațiile periodice românești (XLII) - Revista „Vatra”, o nouă serie a acesteia, umor şi voie bună
Mesajul de Anul Nou 2024 al Secretarului general al Națiunilor Unite, António Guterres
Gânduri la cumpăna dinte ani
Create your
podcast in
minutes
It is Free
Jim & Bill (It‘s Another Day)
HauntingLive
Dr. Paul’s Worldviews
The Ben Shapiro Show
Morning Wire