În timpul stării de urgență am făcut o serie de episoade bonus cu oameni direct afectați de pandemie. Am vorbit atunci cu medici și oameni care au trecut prin boală sau au avut persoane dragi bolnave. Am numit seria Voci din pandemie, o formă de legătură umană și empatie de la distanță.
De câteva săptămâni, de când a început să crească din nou numărul de îmbolnăviri, mă tot gândesc la acele interviuri, în special la cele cu medici. Mă întreb cum arată viețile medicilor din prima linie acum. Cât de obosiți sau stresați sunt? Își văd familiile? Cum se motivează pentru o nouă zi de muncă? Așa că m-am întors cu aceste întrebări la Ana, medic la unul dintre spitalele de boli infecțioase din capitală, cu care am vorbit în aprilie.
Atunci mi-a povestit cum s-au pregătit în spital pentru pandemie, că cel mai mult o frustrează că e o boală imprevizibilă, nu știe niciodată dacă un pacient care azi merge bine va fi și mâine bine, și că, chiar dacă are o meserie care îi place mult și se așteptase mereu la o pandemie, îi este greu pentru că nu își mai văzuse familia din 9 martie.
Când am vorbit din nou cu Ana, la început de august, era acasă în pauză de șase zile. În ultimele 10 zile lucrase de trei ori câte 36 de ore, pentru că fusese de gardă. Ia câte cinci, șase, șapte gărzi pe lună pentru că nu sunt suficienți medici în spital, iar în gărzi apucă să doarmă doar 2-3 ore. Asta dacă nu e șefă de gardă. Dacă e, nu doarme deloc. Spune că s-a obișnuit cu programul și cu spitalul mereu plin de pacienți bolnavi, cu zero paturi goale. O ajută că lucrează într-o echipă unită în care oamenii își ridică unii altora moralul, dar și că are sprijin din partea soțului. Momentan spitalul ei încă face față, dar îi e teamă de ziua în care vor fi prea mulți bolnavi și nu îi vor mai putea trata pe toți.
view more