Pe 24 martie se împlinesc exact 5 ani de când am publicat primul episod de Pauza de Bine, așa că vin cu mult entuziasm la întâlnirea de azi cu tine.
Îți mulțumesc pentru fiecare minut pe care l-ai petrecut ascultându-ne, pentru susținerea ta de-a lungul timpului. Fără tine, fără ceilalți ascultători, nu am fi ajuns la pragul ăsta rotund.
Și îți mulțumesc în avans că ne lași un rating de 5 stele și un review fain cadou de ziua podcastului.
Azi îți propun să vorbim despre social media, despre greșeli pe care le facem ca și branduri personale, ca și creatori de conținuț despre ce putem face atunci când ni se pare că vorbim la pereți, că mesajele noastre nu ajung la urmăritori, la audiență. Dar vorbim și despre cum putem fi "consumatori" de social media mai înțelepți, dar și mai empatici față de cei pe care îi urmărim.
Adevărul e că am și cu cine să stau la la povești despre toate astea. Mălina Brânză, super invitata mea de azi, Social Media Specialist și ajută afacerile să crească și datorită unei prezențe organice în social media, cu constanță, cu consecvență, cu creare de legături autentice cu publicul lor, cu reflectare pe bune și pe fain a filosofiei brandului, cu construirea unei comunități, astfel încât urmăritorii să devină clienți, iar clienții să devină devină clienți fideli.
Pe Mălina o găsești pe Instagram și pe site.
Abia așteptăm să aflăm de la tine cu ce ai rezonat, ce te-a pus pe gânduri, ce îți iei tu din episod.
Dacă vrei să îți faci ordine în viață, să te eliberezi de ceea ce nu-ți mai servește, de ceea ce te ține pe loc și să devii versiunea ta care poate avea viața (și business-ul) la care visezi mai ai doar 3 zile să te înscrii la edița de Life Design care începe pe 26 martie. M-aș bucura tare să te ajut să transformi viața la care visezi în viața pe care o trăiești.
https://www.cristinaotel.ro/life-design/
Nu uita să urmărești podcastul pe:
- Instagram: Pauza de Bine
- Facebook: Pauza de Bine
- Youtube: Cristina Oțel
114: 7 greșeli pe care să le eviți când faci un vision board
113: Cum îți conturezi un traseu feminin în antreprenoriat, cu Oana Stoianovici
112: Cum depășești blocajele în construirea și creșterea afacerii tale, cu Ana Nicolescu
111: Cum te influențează trauma și cum îți iei puterea înapoi, cu Teodora Pile
110: Cum echilibrăm energia feminină și masculină, cu Laura Călin
109: Greșeli pe care să le eviți în construirea brandului personal, cu Maria Surcel
108: Cum te poți conecta la înțelepciunea corpului tău, cu Alexandra Kovacs
107: Cum te ”vindeci” de singurătatea antreprenorială
106: Cum creezi sens și armonie în cariera ta, cu Mihai Zânt
105: De ce ai nevoie de limite și cum le stabilești
104: Cum creezi obiceiuri care durează
103: Succesul nu e ce îți spun alții că este
102: Rescrie convingerile care te limitează
101: Nu mai fugi de tine
100: 100 de episoade și un cadou pentru tine
99: Cum să îți îngrijești pielea corect, cu Dr. Tatiana Niță
98: Primii pași spre echilibrul hormonal, cu Dr. Antonela Burlacu
97: Cum folosești călătoriile ca să te cunoști mai bine, cu Andrei Lasc
96: Tu îți dai voie să ai grijă de tine? cu Mădălina Duport
95: Cum împletești multiple pasiuni, cu Corina Oprea
Create your
podcast in
minutes
It is Free
The Meaningful Life with Andrew G. Marshall
Heal, Survive & Thrive!
A Voice In The Darkness
The Jordan Harbinger Show
BPLUS بیپلاس پادکست فارسی خلاصه کتاب