Vlad Iftime este genul de antreprenor care se dedică proiectelor sale, atât din sfera afacerilor sau din cea culturală. După absolvirea Facultății de Inginerie la Universitatea Politehnica din București, Vlad și-a concentrat atenția asupra perfecționării domeniului utilităților și automatizărilor prin intermediul companiei Vestra, în cadrul căreia, în prezent, este CEO.
Vestra Industry este primul cluster specializat în industria utilităților și echipamentelor de automatizare din România, oferind o gamă largă de echipamente de măsurare și control, soluții pentru rețelele și sistemele de automatizare.
Activitatea lui Vlad nu se limitează la domeniul utilităților, ci se implică și în promovarea valorilor în care crede, aducându-le în prin plan prin diverse proiecte: organizarea festivalurilor de film și a competițiilor sportive, inițiative de turism sustenabil, precum Haita Land, un refugiu turistic eco-friendly, și Cai de Vis, un centru de echitație ce îmbină arta și natura prin cursuri de echitație și tabere de pictură.
Prin intermediul acestor proiecte, Vlad, își dezvăluie pasiunile, dar ajută și la construirea unor comunități. Experiențele sale de până acum ne oferă o imagine complexă asupra provocărilor și succeselor întâmpinate pe parcursul acestei călătorii neașteptate pe drumul antreprenoriatului.
Finanțe Personale Pentru Oameni Obișnuiți cu Lorand Soares Szasz
Andra Pintican Despre Educație Vocațională
Valentin Maior Despre Antreprenoriat la Orice Vârstă
Semințele pe Care le Putem Planta În Mintea și Viața Noastră - cu Florin Păsat
Antreprenori Care Inovează în Sănătate cu Ion Gheorghe Petrovai
Digitalizarea Educației în România cu Alin Chiriac de la Adfaber
De Ce Ne Sabotăm Singuri Dezvoltarea Personală?
Cum să-ți Începi Dimineața Astfel Încât să ai Succes Întreaga Zi, cu Gabriela Ilie
Sunt Podcasturile un Canal de Comunicare de Viitor pentru Branduri?
Adrian Dragomir Despre Granturile Pentru IMM-uri
Educația Financiară Înseamnă în Final Libertatea de a face ce Vrei Tu
Educație Antreprenorială pentru copii alături de Bogdan Cotiso Nistorică de la Kidprenor
Ana Maria Onica cofondatoare VoxiKids
Cum să te Promovezi Eficient prin Campanii Pay Per Click
Cum să Lucrezi Online de la Distanță, Chiar și în Perioade de Criză
Cum ne Menținem Starea de Bine Chiar și în Timpuri Dificile
Cum să eliberăm blocajele reale din viața noastră folosind constelațiile sistemice
Alexandru Biță & Petronel Postolache despre Orientarea Digitală a Companiilor
Cristian China Birta: Fă-ți timp pentru ca o jumătate de oră să citești în fiecare zi. Fără excepții. O lună de zile.
Building a Sustainable Success in the Long Term with Seth D. Allen
Create your
podcast in
minutes
It is Free
The Commercial Edge: Unleash the Power of People
The emPOWERed Half Hour
NABOR® TALKS
U.S Property Podcast
Aligned Money Show
The Ramsey Show
Planet Money