Vlad Iftime este genul de antreprenor care se dedică proiectelor sale, atât din sfera afacerilor sau din cea culturală. După absolvirea Facultății de Inginerie la Universitatea Politehnica din București, Vlad și-a concentrat atenția asupra perfecționării domeniului utilităților și automatizărilor prin intermediul companiei Vestra, în cadrul căreia, în prezent, este CEO.
Vestra Industry este primul cluster specializat în industria utilităților și echipamentelor de automatizare din România, oferind o gamă largă de echipamente de măsurare și control, soluții pentru rețelele și sistemele de automatizare.
Activitatea lui Vlad nu se limitează la domeniul utilităților, ci se implică și în promovarea valorilor în care crede, aducându-le în prin plan prin diverse proiecte: organizarea festivalurilor de film și a competițiilor sportive, inițiative de turism sustenabil, precum Haita Land, un refugiu turistic eco-friendly, și Cai de Vis, un centru de echitație ce îmbină arta și natura prin cursuri de echitație și tabere de pictură.
Prin intermediul acestor proiecte, Vlad, își dezvăluie pasiunile, dar ajută și la construirea unor comunități. Experiențele sale de până acum ne oferă o imagine complexă asupra provocărilor și succeselor întâmpinate pe parcursul acestei călătorii neașteptate pe drumul antreprenoriatului.
Sandu Băbășan, cofondator Blugento, despre cum să reușești în E-commerce
Finanțarea Unui Startup: Cum Treci Peste Obstacole?
Sorin Faur: Schimbarea este noua normă și cum să depășim rezistența la schimbare
Matei Dumitrescu despre a fi realist și pragmatic atunci când începi o afacere
Cătălin Iordache despre inteligență financiară și despre a crea valoare prin ceea ce faci
Renunță la Obiceiurile Toxice: Cum Să Fii Gata pentru o Schimbare Radicală
Ciprian Stancu, fondator Republica Bio
Matei Curtașu despre a avea curajul să fii nonconformist și să ieși din tipare
Marius Costin, CEO Payu România, despre e-commerce și a îndrăzni să fim globali
Cine Ești cu Adevărat?
Optimizare SEO: Transformă-ți Site-ul într-o Forță Online
Bogdan Nicoară despre a face cu pasiune tot ceea ce faci
Bogdan Pismicenco, Kaspersky Lab România: Străduiește-te să fii tot mai bun în ceea ce faci
Mihai Guran despre leadership și management
Răzvan Gavrilaș, CognitiveSEO despre SEO și reputația online
Alex Dascălu: Nu contează cine ești azi, contează cine vrei să devii
Vlad Dragomir: Cum să faci ecommerce de succes pe Amazon
Mihaela Teleman de la Acountess despre soluții financiar-contabile care te ajută să-ți crești afacerea
Educația Financiară pentru Copii: Fundația pentru un Viitor Prosper? cu Adrian Asoltanie
Autenticitatea în PR: Cum Creezi Mesaje Care Ajung la Inima Audienței Tale?
Create your
podcast in
minutes
It is Free
The Commercial Edge: Unleash the Power of People
The emPOWERed Half Hour
NABOR® TALKS
U.S Property Podcast
Aligned Money Show
The Ramsey Show
Planet Money